+40.314.253.151

Dezvoltarea creierului

Dezvoltarea sistemului nervos este un proces continuu, care incepe de foarte timpuriu, in stadiile intrauterine. Majoritatea structurilor creierului se formează în primele 8 săptămâni după concepție (perioada embrionară) și continuă să se dezvolte în perioada fetală. Primul eveniment important din dezvoltarea sistemului nervos central este formarea tubului neural, vizibil la trei saptamani dupa conceptie. Jumatatea anterioara a tubului neural va forma creierul mare, iar cea posterioara maduva spinarii.

Prin proliferare si diferentiere, celulele tubului neural devin, unele neuroni, altele celule gliale. Neuronii migreaza spre anumite regiuni, unde se aglomereaza, formand nuclei sau centri nervosi Aceste ingramadiri de neuroni formeaza substanta cenusie. Odata ce migrarea neuronilor este completa si structurile noi, create, axonii si dendritele incep sa creasca si sa formeze sinapse (sinaptogeneza).

Axonii neuronilor se imbraca in teaca de mielina si formeaza substanta alba. Inițial s-a considerat că mielinizarea este specifică dezvoltării timpurii dar studii recente au aratat că acest proces continua pe toata durata vietii, fiind direct implicat în neuroplasticitate (capacitatea creierului de a se modifica și adapta la factorii de mediu).

In timpul dezvoltarii, se formeaza 250.000 de neuroni pe minut. La nastere, sistemul nostru nervos numara 100 de miliarde de neuroni si intre 50 de trilioane si 1 catralion de sinapse!

După naștere, creierul nou-născutului este asediat de informație provenită de la organele de simț. Acest volum informațional senzorial trebuie să ajungă pe anumite căi la nivelul creierului, unde să poată fi procesat. În acest scop, celulele nervoase trebuie să formeze conexiuni reciproce, care permit transmiterea impulsurilor către creier.

În primii ani de viață, creierul se dezvoltă cu rapiditate. Pe măsură ce fiecare neuron se maturizează, extinde ramificații multiple (axoni, care expediază informația, și dendrite, care preiau informația), crescând numărul de puncte de contact sinaptic și stabilind conexiunile specifice de la o destinație la alta, sau în cazul creierului, de la neuron la neuron.

Rețeaua de comunicare din creier este un labirint alcătuit din mai multe trilioane de conexiuni care au capacitatea de a efectua 20 milioane-miliarde de calcule pe secundă. Cum funcționează această rețea? Există trei protagoniști: neuronii, care dau încărcătura electrică mesajului, neurotransmițătorii, care generează mesajul, și receptorii, care recepționează mesajul.

Un singur neuron are capacitatea de a produce aproape o zecime de volt, iar activitatea electrică totală din creierul nostru se poate măsura cu ușurință cu ajutorul unei electroencefalograme (EEG). Impulsul se deplasează apoi cu o viteză de până la 241 km/oră la distanță de corpul celular prin antenele acestuia, axonul.

Dopamina este neurotransmițătorul necesar pentru afirmarea individuală sănătoasă și excitația sexuală, îndeplinirea adecvată a funcției sistemului imunitar și a sistemului nervos autonom. Dopamina are un rol important pentru motivare și senzația de pregătire pentru confruntarea cu dificultățile vieții. Degenerarea cognitivă asociată înaintării în vârstă se asociază cu modificări ale nivelurilor dopaminei din creier. La persoanele care prezintă tremor al mâinilor din cauza bolii Parkinson este redusă capacitatea de a produce dopamină, aceasta având un rol esențial pentru coordonarea mișcărilor musculare de finețe. De asemenea, deficitele de atenție se corelează cu dopamina.

Aceasta se numără printre neurotransmițătorii cerebrali esențiali cu cel mai înalt grad de vulnerabilitate. Stresul sau somnul insuficient determină scăderea nivelurilor de dopamină. Și consumul de alcool, cafeină și zahăr duce la reducerea activității cerebrale a dopaminei. De asemenea, este oxidată cu ușurință, ceea ce înseamnă că trebuie să consumăm o cantitate mare de fructe și legume care conțin antioxidanți cu rol în protejarea neuronilor care utilizează dopamină împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi.

Acetilcolina este principala substanță chimică transportor pentru gândire și memorie. Acest neurotransmițător cu rol excitator este esențial pentru stocarea și accesarea memoriei și parțial responsabil pentru concentrare și atenție. De asemenea, are un rol semnificativ în coordonarea musculară. Deficitul de acetilcolină se corelează în manieră directă cu deficitele de memorie și reducerea capacității cognitive.

Principala sa componentă este colina, care aparține complexului de vitamine B și care este o substanță cu profil similar lipidelor necesară pentru metabolizarea grăsimilor. Se regăsește în lecitină sub formă de fosfatidilcolină. Printre alimentele cu un conținut înalt de lecitină se numără gălbenușul de ou, germenii de grâu, semințele de soia, organele și produsele din grâu integral. Vitamina C și vitamina B5 (acidul pantotenic) sunt necesare pentru sinteza de acetilcolină în creier, în prezența colin-acetil-transferazei, o enzimă cerebrală esențială. Există tendința ca, o dată cu înaintarea în vârstă, nivelurile de acetilcolină să scadă, parțial din cauza reducerii capacității de a produce această enzimă.

Un receptor este în principal o încuietoare geomagnetică ce este astfel construită încât să se potrivească numai cu o cheie corectă – neurotransmițătorul a cărui structură moleculară și polaritate se potrivesc cu exactitate. În mod obișnuit, receptorul este o moleculă de dimensiuni mari. Regiunea care este expusă, orificiul încuietorii, plutește la suprafața membranei celulare, prezentând extensii profunde în interiorul celulei.

Numărul de tipuri de receptori este egal cu cel al neurotransmițătorilor. Receptorii sunt molecule de tip proteină. Deși ar trebui ca fiecare receptor să recunoască și să accepte numai un neurotransmițător cu un anumit tip de moleculă, anumite medicamente și remedii din plante au și capacitatea de a se cupla la mai mulți receptori. Numărul de receptori scade o dată cu înaintarea în vârstă.

Neuronii sunt componentele esențiale ale sistemului nervos, care include creierul, măduva spinării și ganglionii periferici. La nivelul neuronilor nu se produce diviziune celulară. În majoritatea cazurilor, neuronii sunt generați de tipuri speciale de celule stem. S-a observat faptul că astrocitele, un tip de celulă glială, se transformă în neuroni deoarece pot acționa și în calitate de celulă stem. Acest proces poartă denumirea de „recrutare“. – cred ca este mega tehnic.